Se spune că orice minune durează trei zile, dar iată că – în gara din Constanța – a intrat în a cincea zi. Contrar așteptărilor multora, biblioteca inaugurată vineri de SRCF Constanța încă are cărți și, la o simplă comparație cu pozele inițiale, pare să existe rulaj.
Așteptările deloc ridicate privind cititul sunt îndreptățite, în condițiile în care și în unul din trenurile care circulă pe ruta Constanta-București a existat o bibliotecă, amenajată într-un vagon, care s-a “evaporat” însă într-o săptămână. E drept, acum ne bucurăm cam devreme, dar există speranță.



Într-o eră în care lumea stă mai mult cu ochii în telefon decât în orice print, am ajuns să ne mirăm și să îi admirăm pe cei care citesc o carte. Trist! Dar și mai trist este că, potrivit rezultatelor finale de la Recensământul populației din 2021, publicate de Institutul Național de Statistică (INS), aproape 135.00 de cetățeni români cu vârste peste 14 ani s-au declarat analfabeți. Adică nu știu să scrie și să citească. Iar statisticile nu arată bine nici în cazul celor cu școală… Aproape jumătate dintre elevii români sunt analfabeți funcțional – adică stiu să citească, dar nu pricep ceea ce au citit…
