Doi cosntănțeni au fost reținuți pentru trafic de droguri de risc. La sfârșitul lunii trecute unul dintre ai a abandonat în plină stradă o geantă în care se aflau 2 kg de muguri de canabis.
Ieri, 12 decembrie, polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanța, au efectuat 4 percheziții domiciliare la locuințele a două persoane, cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.
Din cercetări a reieșit că, în luna noiembrie 2023, acestea ar fi deținut în vederea traficării peste 2 kilograme de muguri de canabis. Pe 21 noiembrie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 4 Poliție au observat, pe o stradă din municipiu, un bărbat cu un comportament suspect, care s-a sustras la vederea polițiștilor, abandonând o geantă de voiaj, în interiorul căreia a fost descoperit drogul de mare risc.
Ulterior, în urma cercetărilor efectuate, bărbatul a fost identificat, existând bănuiala că în activitatea infracțională ar fi implicat un al doilea bărbat. În urma perchezițiilor domiciliare, au fost depistate cele două persoane bănuite de comiterea faptelor, fiind descoperite și ridicate obiecte cu valoare probatorie.
Ieri, procurorul de caz a dispus măsura preventivă a reținerii, pentru 24 ore, față de cei doi bărbați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanța dispunând arestarea preventivă a bărbaților, pentru 30 de zile.
Pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

