S-au pus în vânzare biletele pentru finalele Rugby Europe Championship

Forul continental de rugby a anunțat punerea în vânzare a biletelor pentru finalele ediției 2024 a Rugby Europe Championship. Toate cele patru partide de clasament se vor disputa în aceeași zi, la Paris, pe stadionul Jean Bouin, acolo unde joacă meciurile și Stade Francais.

Fanii pot asista la o zi plină de rugby în care vor putea vedea jucând cele mai bune opt echipe din Tier 2 european: Belgia, Georgia, Germania, Țările de Jos, Polonia, Portugalia, România și Spania.

Programul finalelor de pe 17 martie:

  • Ora 12:00 – finala pentru locul 7
  • Ora 14:45  – finala pentru locul 5
  • Ora 18:15  – Finala mică: meciul pentru bronz
  • Ora 21:00  – Finala competiției

În ceea ce privește biletele, acestea se pot achiziționa sub formă de pachete, astfel:

Pachetul 1: meciurile de clasament (locul 7 și locul 5) de la 10 euro la 30 euro

Pachetul 2: Finalele (finala mică și marea finală) de la 15 euro la 35 euro

Pachetul 3: ambele pachete pentru întreaga zi cu reducere, pornind de la 20 euro la 60 euro.

De asemenea, organizatorii oferă și „Pachet Premium” de la 45 euro la 90 euri în care sunt incluse:

  • cele mai bune locuri de pe stadion aflate în fața tribunei prezidențiale
  • acces prioritar în stadion

Acces la „Terrasse des Lys” între meciuri (spațiu încălzit în tribună) o băutură din partea casei

Finalele Rugby Europe Championshiop 2024 sunt organizate de Rugby Europe în colaborare cu Federația Franceză de Rugby, Liga Națională de Rugby, Liga Ile de France și Comisia interministerială pentru marile evenimente sportive.

România se află în Grupa B alături de Polonia, Belgia și Portugalia. Stejarii vor debuta în Rugby Europe Championship, în deplasare, pe 3 februarie, cu Polonia, după care vor avea două meciuri pe teren propriu, ambele la București, cu Belgia, pe 10 februarie și cu Portugalia, pe 17 februarie. În Grupa A se află Georgia, Spania, Germania și Țările de Jos.

Meciurile din grupe au loc între 3 și 18 februarie, iar semifinalele sunt programate în weekend-ul 2-3 martie.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal