Numeroase misiuni și sancțiuni ale polițiștilor constănțeni, în perioada Crăciunului

În perioada sărbătorii de Crăciun, peste 1.400 de polițiști, în principal din cadrul structurilor de ordine publică, rutieră, investigații criminale, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, precum și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, folosind peste 450 de autospeciale, au acționat în județul Constanța, pentru menținerea climatului de siguranță publică.

De asemenea, polițiștii au acționat pentru siguranța și fluența traficului rutier, efectivele fiind suplimentate, cu precădere în locurile aglomerate, în proximitatea lăcașurilor de cult, dar și în zonele turistice și de agrement.

În perioada de referință, polițiștii au intervenit la aproximativ 600 de evenimente, peste 500 dintre acestea fiind semnalate prin serviciul 112.

Totodată, s-au desfășurat aproximativ 280 de acțiuni, în principal pentru menținerea ordinii și liniștii publice, dar și de prevenire a comiterii de infracțiuni în mediul urban și rural.

În perioada 22-27 decembrie, au fost aplicate 605 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 336.000 de lei.

Pentru siguranța traficului rutier, au fost reținute în vederea suspendării 49 de premise de conducere, dintre care 16 pentru depășirea limitei legale de viteză, 18 pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, iar restul pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere.

De asemenea, au fost retrase 51 de certificate de înmatriculare și au fost constatate în flagrant delict 19 infracțiuni la regimul circulației rutiere.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal