Guvernul a aprobat proiectul de ordonanţă de urgenţă care vizează o serie de majorări salariale pentru angajaţii din învăţământ.
Astfel, pentru învăţământul preuniversitar, în 2024 creşterile vor fi cuprinse între 19,4% şi 20,5%, iar pentru directori şi directori adjuncţi creşterea brută medie totală vă fi de peste 36%. Pentru universitar, majorările vor fi cuprinse între 15% şi 21%, în timp ce pentru personalul didactic auxiliar creşterea va fi de 15,5%, iar pentru personalul administrativ de 15%.
Astfel, pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar, creşterea salarială brută medie totală în anul 2024 va fi de aproape 20%, din care aproximativ 13% se va realiza în luna ianuarie. Pentru debutanţii cu studii superioare de lungă derută, creşterea brută medie totală în anul 2024 va fi de 19,4%, din care 12,6% în ianuarie.
„Un profesor cu studii superioare de lungă durată, gradul didactic I şi peste 25 de ani vechime, cu sporul de suprasolicitare neuropsihică şi dirigenţie, va avea un venit mediu brut în luna iunie de 11.845 lei, în timp ce un director vă ajunge la un salariu brut de 12.533 lei, care include sporul de suprasolicitare neuropsihică„, a precizat ministrul Educației, Ligia Deca.
Cu titlu de exemplu, ea a mai spus că un profesor cu studii superioare de lungă durată în învăţământul preuniversitar, gradul didactic II, având 15-20 de ani vechime, va avea o creştere a salariului de bază de la 6.947, în decembrie 2023, la 8.296 lei, în iunie 2024 (creştere de 19,4%, din care 12,6% se acordă în ianuarie). Dacă se adaugă sporul de suprasolicitare neuropsihică şi indemnizaţia de dirigenţie, în luna iunie salariul de bază brut va fi de 9.566 lei. Cu gradaţie de merit, salariul brut va creşte la 11.735 de lei.
Un profesor debutant, cu studii superioare de lungă durată, având mai puţin de un an vechime, va beneficia de o creştere de la 5.398 de lei salariu de bază brut, în decembrie 2023, la 6.446 lei în luna iunie. Dacă se adaugă sporul de suprasolicitare neuropsihică şi indemnizaţia de dirigenţie, în luna iunie, salariul de bază brut va fi de 7.423 de lei.
Sursa: Agerpres





