Accident rutier în Medgidia. Printre victime se află și o femeie însărcinată în 9 luni

Salvatorii constănțeni au fost alertați în urmă cu câteva minute referitor la un accident rutier care a avut loc în localitatea Medgidia.

Din primele informații, impactul a avut loc între două autoturisme.

La fața locului s-au deplasat de urgență o ambulanță SAJ B2 și un echipaj SMURD B.

Ajunși în zona evenimentului rutier, medicii au găsit patru victime, astfel: un băiat de 3 ani care a suferit un traumatism cranio-cerebral, o femeie gravidă în 9 luni care a suferit un traumatism al membrului superior, un bărbat care a suferit un traumatism cranio facial și un bărbat cu un traumatism craniofacial.

Toate victimele sunt conștiente și au fost transportate la Spitalul Județean.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal