Crește furia transportatorilor și fermierilor, care anunță că protestele continuă, pentru a șasea zi la rând. Au ieșit deja pe străzi cu camioane și utilaje și sunt anunțate proteste în aproape 20 de mari orașe. Este de așteptat ca și azi să fie șosele blocate, iar probleme vor fi mult mai mari decât în weekend.
Negocierile eșuate de până acum îi determină pe fermieri și transportatori să rămână fermi pe poziții și să nu cedeze. Așteaptă ca autoritățile să le rezolve măcar o parte dintre revendicări.
Pe parcursul celor cinci zile s-au întocmit și 24 de dosare penale pentru instigare la violență. ,,să punem mâna pe topoare și să mergem la Guvern”, ,,Bătaia este ruptă din rai” au fost doar câteva dintre îndemnurile apărute pe rețelele de socializare.
De la ora 9.30 premierul Marcel Ciolacu a avut, la Palatul Victoria, o întâlnire de lucru cu vicepremierul Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, şi reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor.
Unul dintre liderii fermierilor, Dănuţ Andruş, a afirmat după întâlnirea avută la Ministerul Finanţelor, că nu s-a ajuns la niciun acord şi că protestele vor continua „la nesfârșit, până când autorităţile vor înţelege că neputinţa lor de a gestiona o ţară este reală”.





