Peste 600 de reprezentanți ai PES activists România și membri ai Partidului Social Democrat s-au reunit, ieri, la București în cadrul unui eveniment de lansare a campaniei naționale Anti-Ro-Exit prin intermediul căreia vor arăta avantajele apartenenței României la Uniunea Europeană, vor scoate în evidență minciunile vehiculate de anti-europeni și vor explica efectele dezastruoase ale unui Ro-Exit.
„Un Ro-Exit ar constitui nu doar o acțiune împotriva intereselor naționale, ci și un dezastru economic și social pentru români. Nu putem tolera astfel de discursuri care ar putea afecta direct cetățenii noștri. De la aderarea la UE, România a înregistrat un sold pozitiv de 62 de miliarde de euro, în termeni de fonduri primite comparativ cu obligațiile financiare. Astăzi, românii circulă liber în UE, fermierii beneficiază de peste 3 miliarde de euro anual în subvenții, iar împreună ne bucurăm de drepturi esențiale conferite de legislația europeană”,
a declarat Cristian Pruiu, președintele PES Activists Constanța.

Europarlamentarul Victor Negrescu, coordonatorul național al PES activists Romania, a fost la baza acestei inițiative și a adus o contribuție esențială la succesul evenimentului și a susținut ferm includerea în Constituția României a apartenenței la Uniunea Europeană.
“Un Ro-Exit ar fi cel mai anti-național demers și un dezastru economic și social pentru români. Nu putem accepta acest tip de discurs care riscă să-i afecteze în mod direct pe cetățenii noștri. Astăzi, împreună cu colegii mei din PES activists România și Partidul Social Democrat, am aprobat o rezoluție prin care începem campania Anti-Ro-Exit, cu scopul de a arăta avantajele apartenenței la Uniunea Europeană și de a prezenta riscurile reprezentate de acest tip de narativ anti-european inspirat de Moscova”, a explicat europarlamentarul Victor Negrescu.
La eveniment au participat Radu Oprea, ministrul economiei, antreprenoriatului și turismului, Alexandru Rafila, ministrul sănătății, Mihai Ghigiu, șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Janina Sitaru, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe și secretar general al PES activists România, Thomas Vaupel, secretar general adjunct al PES alături de numeroși parlamentari și secretari de stat axați pe componenta europeană.
PES activists România a organizat în acest weekend Adunarea sa Generală împreună cu coordonatorii județeni și locali ai organizației. Peste 600 de persoane au participat la evenimentul organizat de structura de militanți ai Partidului Social Democrat interesați de temele europene, internaționale și doctrinare, cu scopul de a arăta atașamentul social-democraților români și europeni față de apartenența țării noastre la Uniunea Europeană.
Organizația PES activists România are astăzi peste 10.000 de reprezentanți în toată țara și în diaspora și promovează încă din 2007 o voce puternică a țării noastre la nivel european.