joi, februarie 12, 2026

Știrile din lumea ta!

Debut cu Polonia în Campionatul European

Naționala de rugby a României debutează duminică, 4 februarie în noul sezon competițional, urmând să se întâlnească în primul meci al Grupei B din Campionatul European, cu Polonia. Meciul care va incepe la ora 19:15 se va desfășura pe Narodowy Stadion din Gdynia.

Pentru această prima partidă, staf-ul tehnic a stabilit echipa, căpitan al Stejarilor fiind desemnat Ovidiu Cojocaru. De asemenea, de remarcat prezența în Primul XV a tânărului jucător Mihai Graure, care și-a făcut debutul pentru Stejari, la Cupa Mondială de Rugby, în meciul cu Tonga, în timp ce pe banca de rezerve se află, înaintea debutului, Ovidiu Neagu.

În Rugby Europe Championship, România se află în Grupa B, alături de Portugalia, Belgia și Polonia. Stejarii debutează în deplasare, pe 4 februarie, cu Polonia, după care vor avea două meciuri pe teren propriu, cu Belgia, pe 10 februarie și cu Portugalia, pe 17 februarie.

După partidele din grupă vor urma semifinalele, programate în weekendul 2-3 martie și finalele ce vor avea loc pe 17 martie, la Paris. În Grupa A se află Georgia, Spania, Germania și Țările de Jos.

În ediția trecută a competiției, România a ocupat locul 3, după ce a învins în finala mică, la Badajoz, Spania, cu 31-25.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal