Ajutor pentru Valentin, de Sfântul Valentin

Ajutor pentru Valentin, de Sfântul Valentin
Sursa: Urmări ale inundațiilor din România

Luna iubirii, ok, o putem numi așa doar dacă avem sensibilitate și putere (ambele simultan) ca să fim capabili și de iubirea față de aproape.

De Sfântul Valentin, unii vor cheltui (după porniri și posibilități) zeci, sute, mii de lei, ori chiar mii de euro, pe cadouri și mese în oraș. Cu siguranță, însă, putem tăia desertul din meniu (doar un exemplu) și cu banii economisiți să facem un gest dulce pentru o persoană aflată în nevoie. Și pentru iubita dumneavoastră, acest gest va părea ca un cadou de dragoste, o demonstrație a puterii umane pe care încă o posedați sau pe care o redescoperiți.

Deci, vă recomand să ajutați de Sfântul Valentin pe cine vreți dar parcă tare se potrivește următoarea idee, datorită numelui: Haideți să-l ajutăm pe Andrei VALENTIN de Sfântul Valentin:

Ajutor pentru Valentin, de Sfântul Valentin – foto 2

Valentin, soția și fiul, înainte de accidentul sufierit de bărbat.

Iată povestea lui, SOS-ul pe care îl relansează în spațiul public, pentru noi toți:

„Mă numesc Andrei Valentin am  33 de ani, am un băietel de șase ani și o soție. Am rămas PARAPLEGIC în urma unui accident, la sfârşitul lunii mai 2021.

Am avut un loc de muncă şi planuri mari pentru viitor, dar o întâmplare tragică mi-a curmat toate visurile. După ce m-am întors de la locul de muncă, am urcat pe casă unde urma să curăț acoperișul de frunzele adunate, neştiind că acest lucru îmi va schimba viaţa. În timp ce curățam acoperisul,  mi s-a făcut rău, am făcut comoție si am  căzut inconștient iar în urma căzăturii mi-am fracturat coloana in două locuri, T7-T8, și mi-am fracturat 12 coaste. Mi-am perforat si plămânii.

Ajutor pentru Valentin, de Sfântul Valentin – foto 3

Valentin, la spital.

A urmat o perioadă grea pentru mine. Imediat după accident am fost transportat la spital, unde am fost internat și operat de urgență la spitalul BAGDASAR ARSENIE din BUCUREȘTI la coloană dupa care am primit  diagnosticul crunt de Paraplegie flasca.

Din acel moment, viaţa mea a devenit un chin. Dintr-o persoană veselă, plină de viaţă cum eram si  un baiat care am muncit de la o vârstă fragedă pentru a-mi ajuta familia si de a-mi creste baietelul sa ii pot face un viitor am ajuns o persoană dependentă, ţintuită într-un cărucior cu rotile, un om care nu mai poate să muncească şi apeleze la ajutorul celor din jur pentru lucruri mărunte. Am mare nevoie de foarte multa kinetoterapie și tratament pentru recuperare dar din  păcate, costurile sunt mari si numai avem nici un sprijin.

Cine dorește să-l ajute pe Valentin, îl poate contacta la numărul de telefon 0786552784 sau poate pe facebook https://www.facebook.com/valisilaura.andrey

Santierul Naval Midia
Gemarco Construct
Distribuie: