Campioana României la fotbal, Farul Constanța joacă luni seara de la ora 20,00 pe propriul teren contra ultimei clasate, Dinamo București.
Marinarii pregătiți de Gheorghe Hagi sunt deciși să obțină cele trei puncte din acest joc care le-ar putea aduce și o poziționare pe locul 4 în SuperLigă.
Se anunță un meci interesant. Gazdele își doresc victoria pentru a urca în clasament, de partea cealaltă dinamoviștii vor și ei un succes care le-ar putea duce o ieșire din zona retrogradării.
De altfel, înaintea acestui meci managerul tehnic al campioanei, Gheorghe Hagi a declarant că se anunță un meci interesant:
„Jucăm acasă…sunt foarte importante pentru noi cele trei puncte.Când joci cu Dinamo nicviodată nu trebuie să te consideri favorit, din contră.Trebuie să arăți respect, față de tradiție și de tot ce înseamnă acest club mare care ne-a reprezentat în Europa. Noi trebuie să jucăm un fotbal la fel cum am făcut în primele trei etape din acest an, defensiv, unde am stat foarte bine și ofensiv, cred eu că și acolo am avut momente când am jucat foarte bine”, a declarat managerul tehnic Gheorghe Hagi.
Căpitanul Farului, Ionuț Larie este de părere că echipa de pe litoral are nevoie de cele trei puncte pentru calificarea în play-off:
„Ar trebui să fie un meci ușor, dar din contră…Dinamo este pe ultimul loc și are nevoie de puncte.Vor veni să obțină punctele, jocul lor fiind în creștere.De aceea cred că ne așteaptă un meci dificil, dar noi sperăm să ne impunem jocul și să câștigăm!Punctele sunt importante pentru amândouă echipele, dar ei nu au așa mare presiune ca noi…Noi ne dorim să fim în play-off, dacă noi câștigăm acest meci mai punem o cărămidă la îndeplinirea obiectivului, acela de a intra în play-off”, a fost de părere fundașul central Ionuț Larie.
La rândul lui mijlocașul Dragoș Nedelcu a menționat că:
„Cred că este un test foarte important pentru noi. Ei nu au nimic de pierdut. Mai puțin important va fi jocul nostru, mult mai importante sunt cele trei puncte”, a afirmat mijlocașul Dragoș Nedelcu.
Pentru jocul cu Dinamo, Hagi nu va putea miza pe aportul atacantului Louis Munteanu (suspendat).
Rezultate – SuperLiga, etapa a 25-a
Oțelul Galați – U Craiova 1948 1-0
Universitatea Craiova – Universitatea Cluj 2-2
Poli Iași – FC Voluntari 0-0
CFR Cluj – Rapid București 0-1
FC Hermannstadt – Petrolul Ploiești 0-0
FCSB – Sepsi Sf. Gheorghe 1-0
UTA Arad – FC Botoșani / luni, ora 17:00
Farul Constanța – Dinamo București / luni, ora 20:00.
Clasamentul SuperLigii
1. FCSB 54 puncte
2. Rapid București 45p
3. CFR Cluj 42p
4. Universitatea Craiova 38p
5. Farul Constanța 37p
6. FC Hermannstadt 34p
7. Sepsi Sf. Gheorghe 33p
8. Universitatea Cluj 33p
9. Petrolul Ploiești 32p
10. Oțelul Galați 31p
11. U Craiova 1948 30p
12. UTA Arad 30p
13. FC Voluntari 27p
14. Poli Iași 27p
15. FC Botoșani 18p
16. Dinamo București 16p.





