Programul Noua Casă este operațional de luni, după ce plafonul de garantare, în valoare de un miliard de lei, a fost alocat celor 16 bănci înscrise, a anunțat ministrul Finanțelor, Marcel Boloș.
“Țin mult la acest produs, cel mai accesat în domeniul imobiliar, care este o mână de ajutor pentru tinerii ce vor să își cumpere propria locuință. El a fost îmbunătățit de-a lungul timpului, pentru a permite achiziționarea unor locuințe mai spațioase și mai scumpe”, a precizat Marcel Boloș.
Prețul maxim al unei locuințe ce poate fi cumpărată prin Noua Casă este de 140.000 euro. Avansul solicitat pentru cele cu un preț de maxim 70.000 euro este de 5%, iar pentru cele care depășesc această sumă este de 15%.
De la apariția sa, programul Noua Casă a fost accesat în principal de tineri cu vârsta între 26 și 35 ani, majoritatea finanțărilor fiind solicitate pentru achiziționarea unui apartament cu suprafața cuprinsă între 50-100 m2, cu preț între 50.000 – 100.000 euro.
Discussion about this post