În cadrul ședinței de astăzi a Consiliului Local Municipal Constanța, grupul consilierilor PSD a solicitat amenajarea de locuri de parcare pe toate străzile modernizate din centrul Constanței. Este vorba despre străzile I.G. Duca, Atelierelor, Răscoala de la 1907, Gheorghe Manu, Ion Lahovari, Mihai Viteazu și Cuza Vodă.
Solicitarea social democraților vine în contextul în care municipalitatea a decis ca aceste străzi, cuprinse inițial în proiectul „Acces și mobilitate în zona centrală a municipiului Constanța“ să fie reabilitate și asfaltate complet de SC Confort Urban SRL.
„Noi grupul PSD vrem să subliniem un alt aspect. Important e să nu cheltuim bani aiurea și lucrările să se termine cât mai repede pentru că deja constănțenii au așteptat destul și cred că se impune ca aceste lucrări să se termine cât mai repede. Noi solicităm ca pe întreg tronsonul să se prevadă obligatoriu locuri de parcare și nu numai pe Cuza Vodă ci pe toate străzile modernizate. Se poate face acest lucru că retragem Cuza Vodă din proiect. Ceea ce e realizabil“, a precizat Costin Răsăuțeanu, liderul grupului consilierilor PSD, în ședința CL, de astăzi.
„Asta înseamnă o modificare puțin a proiectului dar nu cred că afectează indicatorii de calitate. Discutăm cu ADR Brăila să accepte lucrul acesta. Este foarte probabil ca pe strada Cuza Vodă, să avem lucrul acesta pentru riverani, pe partea dreaptă în sensul spre gară să trasăm, să numerotăm parcări pe care să le acordăm riveranilor ca și parcări rezidențiale”, a răspuns edilul Vergil Chițac.





