Situația este în continuare tensionată peste Prut, unde un aşa-zis Congres al „deputaţilor de la toate nivelurile” din Transnistria, regiune secesionistă prorusă din cadrul Republicii Moldova, s-a întrunit miercuri la Tiraspol, la solicitarea liderului separatist Vadim Krasnoselski. Congresul a adoptat o rezoluţie oficială prin care cere „protecţia” Rusiei în faţa a ceea ce a descris ca o presiune asupra economiei sale din partea guvernului moldovean.
„Cerem Consiliului Federaţiei şi Dumei de Stat a Rusiei (cele două camere ale parlamentului federal rus – n.r.) să implementeze măsuri de protecţie a Transnistriei pe fondul presiunii sporite din partea Republicii Moldova„, se arată într-o rezoluţie adoptată de cei aproximativ 600 de deputaţi locali, și citată de agenţiile de presă ruse. Ei acuză Chişinăul că ar fi declanşat un „război economic” împotriva regiunii transnistrene şi că ar fi blocat în mod deliberat negocierile cu Tiraspolul.
Acuzațiile au fost respinse însă de autoritățile de la Chișinău și au fost catalogate drept “propagandistice” de vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian. Mai mult, acesta susține că Tiraspolul beneficiază de pe urma politicilor Chișinăului.
Rusia: Protejarea populației din Transnistria este o prioritate
Nu s-a lăsat așteptată nici reacția Rusiei, care a transmis, prin Ministerul sau de Externe, că “protejarea” populaţiei din Transnistria este o “prioritate” a sa și că toate cererile sunt examinate cu atenție, fără să facă însă alte precizări.
Discuțiile vin în ajunul zilei în care preşedintele rus Vladimir Putin este așteptat să-şi susţină discursul despre starea naţiunii în faţa camerelor reunite ale Adunării Federale.
Transnistria a rupt legăturile cu Republica Moldova după un scurt conflict armat în 1992, în care a primit asistenţă din partea Rusiei. Potrivit cifrelor oficiale, Rusia încă păstrează acolo 1.500 de militari.