Pentru a o viaţă sănătoasă și echilibrată, un adult are nevoie de minimum 7 ore de somn pe zi. Deși, de-a lungul timpului, numeroși medici și specialiști au explicat de ce este important să dormim suficient, nu mulți sunt cei care și respectă sfaturile experților. Pe lângă numărul total de ore de somn, foarte important este și intervalul orar în care dormim. Potrvit instructorului Tao Iulian Alexandrov, ideal ar fi să adormim până la ora 22:00, pentru a ajuta ficatul și bila să funcționeze corespunzător.
Invitat la emisiunea Cu OAMENI, despre OAMENI, de la Infochannel, Iulian Alexandrov a vorbit, printre altele, și despre ceasul chinezesc al organelor. Potrivit medicinei tradiționale chineze, fiecare organ are, pe parcusul unei zile, un moment intens de activitate. Ficatului îi revine intervalul orar 1-3, de aceea, în acest interval nu trebuie să existe nici un stimul la acest nivel, pentru ca organul să se refacă cât mai bine.
„Trebuie să mergem la somn pe la ora 21:00 – 22:00, cel târziu 23:00. Dacă nu facem asta, e un mare deficit pentru corpul nostru, pentru că ficatul nu-și face partea de detox. Ficatul își face detox-ul între orele 01:00 și 03:00, iar bila între 23:00 și 01:00. Și atunci, avem acest interval de timp, dacă dormim, se face detox. Dacă nu, ficatul alimentează mușchii cu energie și atunci el e ocupat cu alte funcții”, a explicat Iulian Alexandrov.
Astfel, mulţi dintre cei care pierd nopţile ajung să se îmbolnăvească, pentru că ficatul nu mai funcţionează corespunzător şi nu mai poate face o detoxifiere eficientă. Iar multe toxine înseamnă boală.
Explicațiile instructorului Tao, dar și alte informații despre un stil de viață sănătos și echilibrat le puteți urmări în emisiunea Cu OAMENI, despre OAMENI.
Discussion about this post