miercuri, aprilie 23, 2025

Știrile din lumea ta!

Surprins de camerele de supraveghere în timp ce făcea „liniuțe”, în parcarea din zona plajei Modern

Un tânăr a fost surpins de camerele de supraveghere, din municipiul Constanța, în timp ce făcea „liniuțe”, în parcarea din apropierea plajei Modern. Astfel, polițiștii locali au putut să identifice autovehiculul și pe șoferul acestuia, și în consecință, a fost dispusă măsura sancționării contravenționale cu amendă în valoare de de 1000 lei.

Polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală au surprins cu ajutorul acestor camere un autovehicul al cărui conducător efectua cu intenție manevre de derapare, întoarceri bruște, în parcare amenajată în apropierea plajei Modern. 

„Această faptă reprezenta un pericol pentru conducătorul de autovehicul dar și pentru celelalte persoane aflate în zonă fiind necesară direcționarea unui echipaj în zonă pentru verificări și măsuri, conform competențelor”, informează Primăria Municpiului Constanța.

Această intervenție a fost posibilă ca urmare a monitorizării camerelor video în dispeceratul poliției locale precum și a intervenției unui echipaj de poliție locală în zonă.

În consecință, a fost dispusă măsura sancționării contravenționale cu amendă în valoare de de 1000 lei, conform prevederilor HCL Constanța nr. 77/2021.

„Este important să subliniem că polițiștii locali monitorizează în permanență întreaga rază administrativ-teritorială a municipiului Constanța și iau măsuri împotriva celor care încalcă legislația în vigoare. În contextul prevenirii și combaterii faptelor de natură contravențională și penală, sprijinul comunității este esențial. În situația în care cetățenii dețin date ori alte informații ce pot conduce la identificarea unor persoane ce afectează bunurile publice, acestea pot fi puse la dispoziția polițiștilor locali pe căile de comunicare specificate, urmând a fi întreprinse măsurile ce se impun”, transmite administrația locală.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal