Noul antrenor al naționalei masculine de handbal a României este tehnicianul echipei CSM Constanța George Buricea.
La prima acțiune a lotului national sub bagheta lui Buricea va fi dubla cu Macedonia de Nord.
La reunirera echipei naționale noul technician al naționalei a declarat:
,,Sunt entuziasmat să încep un nou capitol din viața mea, în calitate de antrenor al echipei naționale. Mă bucur foarte tare că pregătirea și meciurile cu Macedonia de Nord vor avea loc la Brăila, orașul în care m-am născut și îi aștept pe toți brăilenii mei să vină pentru a ne susține.
În această perioadă am mai purtat discuții și cu alți jucători pe care îi am în vedere, pentru acțiunile echipei naționale, așadar lista de selecție este deschisă.
Am convocat jucătorii pe care i-am considerat că sunt în acest moment în cea mai bună formă, cu mențiunea că Nicușor Negru, Cristian Ghiță și Vlad Rotaru au ales să nu mai participe la acțiunile naționalei.
Pe lista mea de convocări a fost și Saeid Heidarirad, doar că în acest moment, din cauza unei probleme personale, nu va putea participa la dubla cu Macedonia de Nord, de la Brăila. La fel și Alexandru Ghivil, pe care l-am convocat inițial, dar din cauza unei accidentări nu va putea fi alături de noi.
Am vorbit și cu Javier Humet, dar nu este refăcut 100% din punct de vedere fizic, iar de la Ante Kuduz așteptăm un răspuns final”, a spus George Buricea
Cele două jocuri de verificare, cu Macedonia de Nord, din 15 şi 16 martie.
În lotul de 20 de jucători figurează și 7 handbaliști de la echipa CSM Constanta – portarul Dan Vasile și jucătorii de câmp Gabriel Ilie, Alexandru Andrei, Călin Căbuț, Ionuț Nistor, Liviu Caba, Andrei Drăgan.