Să începem cu ce nu facem: o piață mare, care să ne țină o săptămână. Așa că în fiecare zi, după muncă, adică de luni până vineri sau de luni până duminică, dacă aveți două locuri de muncă ori pur și simplu sunteți încadrați în catergoria workaholic (dependenți de muncă, în traducere), mergeți la magazin.
Ideea este că nu sunteți printre puținii români care fac asta, ci vă încadrați într-o majoritate, iar asta mai departe înseamnă că de fiecare dată, după muncă, adică de pe la 18.00 încolo, cu punct culminant de trafic 19.30, toate supermarket-urile sunt pline. Așa se face că, după o zi aglomerată la birou (birou = unde lucrați, indiferent de mediu), vă așteaptă goana după alimente și stres la bucată.
În același timp cu dumneavoastră, alte sute de oameni care își împart piața în completări de cumpărături, de luni până duminică, se strâng în aceleași magazine. Casele sunt date peste cap, iar cele lăsate libere de casieri (săracii au și ei necesitățile lor) aglomerează și mai mult situația.
Vă aglomerați peste tot, la rafturi și printre rafturi, abia avansați, iar când vine vorba de a găsi un coș liber de cumpărături, șansele sunt mici, dacă ați venit după 19.00.
Cei mai descurcăreți își iau o sacoșă de acasă pe care o folosesc în loc de coș și o descarcă pe bandă, ca s-o umple apoi la loc, după ce sunt scanate toate produsele.
Toată lumea abia așteaptă să termine nebunia cumpărăturilor, doar ca să se apuce acasă de gătit. Asta se întâmplă însă după 20.00 și oricât de ușor s-ar prepara un anumit produs, tot nu are cum să dureze mai puțin de jumătate de oră.
Ca o recapitulare, ca un rezumat, avem în scară următoarea evoluție a stresului: Plecând de la muncă, te gândești cât ai de așteptat în trafic, ca să ajungi la magazin, după care, odată ajuns în magazin, cât ai de stat ca să ajungi să iei ce vrei de la raft, după cât ai la casă, până plătești, după, la coadă, în trafic ca să ajungi acasă și acasă, dacă stai singur, te apuci să gătești și până termini ți se duce și foamea. Ah, am uitat, trebuie să faci duș înainte.
În această cursă zilnică este bine să ne găsim un echilibru, asta se poate însă numai dacă alegem să vedem partea bună, partea plină a paharului. Știți care este aceea? Să vă repetați asta în gând, când vă stresați cel mai tare, la supermarket: Bine că am bani cu care să-mi fac cumpărăturile și implicit am ce să mănânc. Alții și-ar dori stresul meu.
