Filmul „La Snagov”, lansare la Centrul Multifuncțional Jean Constantin

Filmul artistic „LA SNAGOV”, regizat de Cristian Comeagă, după scenariul lui Bogdan Ficeac, va fi lansat duminică, ora 18:00, la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret Jean Constantin, anunță reprezentanții instituției culturale.

Din distribuție fac parte: Dan Aștilean, Nicodim Ungureanu (invitat la sesiunea de Q&A), Radu Botar, Cătălin Cățoiu, Mara Nicolescu, Irina Rădulescu și alții.

„Consiliul Județean Constanța, prin Centrul Cultural Județean Constanța ‘Teodor T. Burada’ și Casa de Distribuție Cinemagix ID, oferă spre vizionare spectatorilor constănțeni, duminică, 17 Martie, ora 18:00, la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret ‘Jean Constantin’, proiecția filmului ‘La Snagov’. ‘La Snagov’ este un film modern, actual care prezintă perfect starea de spirit din România de astăzi. Tema filmului prezintă jocurile de culise din campania electorală a unui candidat în alegerile prezidențiale. Scenariul este scris de cunoscutul om de presă Bogdan Ficeac, iar regia aparține lui Cristian Comeagă, în a cărui carieră ca producător sau regizor figurează titluri ca Filantropica, Restul e tăcere, Asfalt Tango sau Cel ales”, au transmis organizatorii.

Filmul „La Snagov” descrie în linii  mari opoziția și fatidica complementaritate a acestor lumi; intersectează voluntar lumea largă „a străzii”, cea fără chip și nume cunoscute cu lumea „exclusivistă” a celor care „fac și desfac”. Pe scurt, o mână de indivizi influenți, adunați într-un „paradis” rezervat sus-pușilor, ferit de ochii celor mulți, pregătesc alegerea unui posibil viitor președinte de țară, președinte pe care cei mulți îl așteaptă cu un amestec de speranță, neîncredere și resemnare.

Sursa foto: Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret Jean Constantin

Filmul este clasificat N-15, Durata: 72 min. Biletele pot fi găsite online, aici.

Sursa video: youtube.com/@cinefanro

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal