Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea a fost solicitat să intervină, în urmă cu aproximativ o oră, pe DN2A, între localitățile Crucea și Stupina, unde a avut loc un accident rutier.
Potrivit primelor informații, un autoturism s-a răsturnat în afara părții carosabile. În urma impactului, 2 persoane au fost rănite. În momentul în care a ajuns ambulanța, una dintre victime, un bărbat de 59 de ani, se afla în stop cardio-respirator.
Din nefericire, bărbatul nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul acestuia.
Cea de-a doua victimă, tot un bărbat, a suferit un traumatism cranio-facial și a fost transportat la Spitalul Județean Constanța.





