Planeta noastră, căreia îi consumăm resursele intr-un mod amețitor, a primit în această seară un moment de respiro. Clădiri simbol din întreaga lume s-au cufundat în beznă pentru 60 de minute, marcând astfel Ora Pământului. Solidari, și oamenii au stins luminile pentru un ceas. La Constanța, localnicii au aprins mii de lumânari în Parcul Arheologic si au cântat la lumina torțelor sau a lumânărilor.
Sute de constănțeni au umplut Parcul Primăriei în această seară, cu lumânări aduse de acasă sau primite de la organizatori. Ora Pământului este o acțiune globală care a început în urmă cu 17 ani și adună, de la o ediție la alta, tot mai multe orașe care încearcă să tragă un semnal de alarmă față de schimbările climatice.
„Este acel moment din an în care încercăm să atragem atenția tuturor cetățenilor vis-a-vis de ceea ce putem să facem noi pentru a ne salva planeta. Până la urmă, ar trebui nu să ne gândim pe 23 martie la acest lucru, ci în fiecare zi și să ne schimbăm comportamentul, să contribuim la bunăstarea planetei”,
a declarat Marian Paiu, director executiv ONG Mare Nostrum.
Anul acesta, ca niciodata, cei mai mulți activiști de mediu au fost elevii de toate vârstele și copiii veniți cu părinții lor. Au primit lumânări și le-au aprins, desenând conturul animalelor marine al căror mediu de viață e amenințat de poluare.
Evenimentul denumit „Ora Pamântului” este menit să tragă un semnal de alarmă. Schimbările climatice sunt din ce in ce mai grave. În același timp, potrivit ecologiștilor, până în luna august reușim să consumăm rezervele naturale disponibile pentru un an întreg. Scopul principal al evenimentului este să convingă guvernele lumii să ia măsuri care să reducă degradarea ireversibilă a mediului, ce va aduce cu sine schimbări climatice extreme.
„Din 2011 facem acest eveniment, în ultima sâmbătă a fiecarui an din luna martie. Numărul persoanelor care participă crește de la an la an”,
susține Angelica Paiu, manager proiecte ONG Mare Nostrum.
„Este important să cunoaștem cât de mult polueaza omul planeta, dându-și seama sau nedându-și seama și astfel îi putem învăța pe cei mici să protejeze, ca să avem generații si generații”,
a afirmat o participantă.
Prima ediţie a evenimentului a avut loc pe 31 martie 2007, la Sydney, în Australia, când au participat 2,2 milioane de oameni.





