marți, aprilie 29, 2025

Știrile din lumea ta!

Fosta șefă a Asociației Elevilor Constanța, admisă la Stanford 

Ariana Dudună, președinta Asociației Elevilor din Constanța până în septembrie anul trecut, pleacă la facultate peste hotare, după ce a fost admisă la Stanford. 

Tânăra a făcut anunțul pe pagina sa de facebook, iar în mesaj și-a exprimat dezamăgirea, punctând că “România Educată a fost o minciună”. 

Mi-am dedicat ultimii patru ani pentru a lupta pentru o educație mai bună, de calitate, pentru toți elevii. Perspectivele de viitor sunt sumbre însă: greva a fost un eșec, România Educată a fost o minciună, iar ideea de reformă în România pare că a devenit o glumă proastă. Nu cred că în următorii 10 ani se va mai schimba ceva. Sper din tot sufletul să mă înșel, dar realitatea este că educația a stagnat. Între a fi complice sau martor la acest declin, nu vreau să aleg niciuna”, a scris Ariana. 

Ea a explicat că a ales să își continue studiile peste hotare, la Universitatea Stanford, “marcând o decizie dureroasă, dar necesară”, din pricina unei Românii care “alungă tinerii care luptă pentru o țară mai bună, care sunt vocali”. 

Ariana Dudună a promis însă că va sprijini în continuare, chiar și de la distanță, inițiativele din România care luptă pentru o educație mai bună, în special inițiativele elevilor. 

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal