Un fenomen care îi revoltă pe comercianți, dar și pe producători a luat avant în magazinele de la noi, după un videoclip devenit viral pe o rețea de socializare. Iepurașii de ciocolată, așezați frumos pe rafturi în așteptarea Sărbătorilor Pascale, sunt… atacați de clienți.
În filmuletul care a iscat isteria, autorii – români – susțin că figurinele sunt pline cu bani și chiar distrug una ca să demonstreze asta. Așa că nu puțini au pornit în căutarea “cloștii cu ouă de aur”, atunci când merg la cumpărături.

În aceste condiții, reprezentanții unui lanț de hipermarketuri au lansat un apel: „Nu mai spargeți iepurașîi de ciocolată căci înăuntru este ciocolata însăși”.

Și un producător de ciocolată ține să îi lămurească pe curioși, în încercarea că va opri vânătoarea bieților urecheați dulci.
“Dragii noștri, (…) am văzut la rândul nostru clipurile de pe Tik Tok, referitoare la existența banilor în figurine de Paște. Însă vă asigurăm că produsele (…) tematice conțin doar meșteșugul ciocolatierilor (…), care decorează aceste produse manual, ou cu ou, iepuraș cu iepuraș. Nu se află nimic înăuntru”, au transmis reprezentanții companiei.

Într-o țară unde oamenii au băgat cardurile de sănătate în bancomate după ce le-au primit, e posibil totuși ca febra să mai dureze… Până una alta, au apărut în magazine iepurașii de ciocolată… în cutii securizate.

Sursa foto: captură video Facebook – Constantin Scintee