joi, iunie 19, 2025

Știrile din lumea ta!

Județul Constanța, fruntaș la atragerea de fonduri UE pentru Educație

Județul Constanța se află pe primul loc în țară la atragerea de fonduri europene pentru infrastructura educațională, anunță Inspectoratul Școlar Constanța.

Astfel, Județul Constanța este lider în țară, la numărul de SmartLab-uri (solicitanți putând fi unitățile de învățământ secundar superior, de stat sau particulare acreditate, precum și palatele și cluburile copiilor cu personalitate juridică);

Județul Constanța este lider în țară, la numărul de proiecte acceptate, depuse de liceele agricole (solicitanți putând fi unitățile de învățământ de stat acreditate, de nivel liceal profil tehnologic, cu peste 10% clase cu profil agricol).

Nu deținem date cu privire la ierarhia la nivel național pentru apelurile în care solicitanți au fost alții decât unitățile de învățământ, însă pentru dotare cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale, toate proiectele depuse au fost câștigate de cele 63 de UAT (din cele 70 din județ). Pentru servicii de educație timpurie complementară sunt semnate contractele, iar pentru școli verzi – toate proiectele depuse au trecut de etapa de evaluare a eligibilității. Proiectul pentru campus pentru învățământ dual a primit cel mai mare punctaj, pe regiunea de dezvoltare Sud-Est, contractul este semnat și proiectul este demarat”, a precizat Sorin Mihai, înspector școlar general, ISJ Constanța.

sursa foto: ISJ Constanța

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal