Gruparea de la malul mării, CSM Constanța a câștigat la Bacău, 3-0 cu Știința.
După cele două succese obținute pe teren propriu, fetele noastre aveau nevoie de încă o victorie pentru a închide disputa cu băcăuancele, miza fiind evitarea locurilor 11-12. Și aceasta a venit, în doar o oră și 4 minute de joc, după 25-17, 25-12 și 25-15. Antrenorii Florin Voinea și Radu Began au mizat pe: Petrova 15 puncte, Fine Martinez 11p, Cimpu 11p, Iancu 10p, Grama 5p, Spînoche 4p, Manolachi 1p, Jancova libero, Știrbu, Vilău, Puică, Stanchulova, Cristea libero.
Nou-promovată pe prima scenă în vara anului trecut, CSM Constanța a făcut un sezon cu multe meciuri bune, și a obținut, până acum, 10 victorii.
CSM Constanța va încheia primul său sezon în Divizia A1 cu meciurile pentru locul 9, în compania învingătoarei dintre FC Argeș și CSU Medicina Târgu Mureș.