Frământăm (producem) mai mult decât consumăm. Rafturile magazinelor sunt pline cu cozonaci, peste tot în țară. Îi găsim pe lung, lățiți în forme voluminoase și la prețuri pentru aproape toate buzunarele.
În marile supermarket-uri pot fi cumpărați cu 20 lei iar în cazul celor făcuți la brutăriile cu clienți mai dornici de calitate, prețul se încadrează între 100 și 110 lei. Sunt și cozonaci scoși la comandă pentru 200-300 lei. Ideea generală este că industria a frământat mai mulți decât poate românul să cumpere.
Să luăm această patiserie-brutărie spre exemplu! Cozonacii sunt atât de mulți încât mai au puțin și cad cu tot cu vitrină. Evident că nu vor fi cumpărați toți și că așteptările suprarealiste ale patronului se vor izbi de realitatea crudă, necoaptă a comenzilor. Nu are cine să cumpere atât de mult.
Pur și simplu avem acum mai mulți cozonaci decât oameni pentru ei. Asta se întâmplă și de Crăciun. Oricum ei, cozonacii cumpărați ajung la gunoi, jumătate. Omul cumpără dar nu consumă tot. La finalul sărbătorilor care oricum nu au legătură cu consumerismul, ajungem să umplem tomberonul cu ce nu am mâncat. Nu e păcat?
