Magistrații Curții de Apel Constanța sunt așteptați astăzi să dea un verdict final în procesul privind terenurile din Portul Tomis, al fostului primar al Constanței, Decebal Făgădău.
În februarie, termenul a fost amânat pentru astăzi, 18 aprilie, “pentru asigurarea continuității membrilor conpletului de judecată”, potrivit motivării instanței.
În acest dosar, sunt vizați Decebal Făgădău și Marcela Enache, fost secretar general al Primăriei Constanța. Potrivit DNA, în 2015, cei doi “şi-ar fi încălcat atribuţiile de serviciu prevăzute de dispoziţiile legale în legătură cu vânzarea a trei terenuri din domeniul privat al municipiului Constanţa” şi ar fi produs patrimoniului municipiului Constanţa un prejudiciu de peste 130.000 de euro, „concomitent cu obţinerea unui folos necuvenit pentru cumpărători„. Este vorba despre trei terenuri din Portul Turistic Tomis. Astfel, Făgădău a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu, iar Enache pentru complicitate la abuz în serviciu.
Anul trecut, Tribunalul Constanța a dispus achitarea celor doi, întrucât “faptele nu sunt prevăzute de legea penală”, a motivat instanța. Procurorii anticorupție au contestat însă decizia magistraților, iar dosarul a ajuns la Curtea de Apel Constanța.