Ovidiu Constantin Bunget, Guvernator al districtului Rotary 2241 – România și Republica Moldova, antreprenor și Profesor Universitar la Universitatea de Vest din Timișoara efectuează în aceste momente o vizită în Constanța, la sediul Hotelului Forum Continental.
Întâlnirea are loc cu ocazia evenimentului de chartare – înființare a primului club de voluntari Rotakids cu vârste între 7-12 ani din Dobrogea, fiind organizată de reprezentanții Clubului Rotary Cetatea Tomis.

„Vorbim de o zonă – și mă refer la Constanța – cu foarte multă activitate Rotary, în contextul în care există trei cluburi în Constanța și unul în Mangalia. Astăzi, cu bucurie, am chartat clubul Rotakids, în sensul că vorbim despre copii până în vârsta de 12 ani. La nivelul districtului nostru – noi fiind pe două țări: România și Reblica Moldova – acționăm prin intermediul a 150 de cluburi”, a declarat Ovidiu Bunget, Guvernator al districtului Rotary 2241.
Printre cei prezenți la eveniment se află Cristel Anagnostu – Asistent Guvernator, respectiv Ionuț Paris – Președintele Clubului Rotary Cetatea Tomis Constanța.

„Districtul este bine văzut la nivel internațional, dar ca orice lucru complex, se datorează micilor părți care se rotesc în acest district și anume cluburile. Noi, pe zona noastră în Constanța, suntem unul dintre cele mai dinamice cluburi. Încercăm să menținem linia rotariană. Am avut și avem în continuare acțiuni care acoperă toată plaja rotariană, precum educație și sănătate.
Anul acesta pentru care am fost onorat să fiu președinte, am acoperit aceste zone de activitate. Am avut activități în zone mici, în zone comunitare, însă am avut activități și în zona Constanței, în zona metropolitană. (…) Cei care fac cu adevărat activitatea, de la care vin idei și propuneri sunt membrii clubului. Am parte de o echipă extraordinară. Am reușit să avem parteneriate cu instituții locale, precum Inspectoratul Județean sau Teatrul Constănțean, dar și cu alte instituții partenere care s-au implicat semnificativ”, a transmis Ionuț Paris – Președintele Clubului Rotary Cetatea Tomis Constanța.

„Membrii cluburilor sunt oameni deosebiți. Am colaborat foarte bine cu ei. S-au implicat în foarte multe proiecte și le mulțumesc tuturor, în special colegilor mei care m-au susținut în toate activitățile. (…) De asemenea, vreau să le mulțumesc și apreciez în mod deosebit activitatea tinerilor, ei ne susțin și ne dau – vibe-ul – . Toate cluburile Interact din această zonă au participat la foarte multe activități și au adus sponsori. Printre ele se numără și Interact Pontus Euxinus, care în ultima perioadă au adus sponsorizări impresionante pe care le-au folosit la câteva proiecte”, a precizat Cristel Anagnostu – Asistent Guvernator.
Devotaţi cauzei rotariene, membrii RC Cetatea Tomis au organizat o multitudine de acţiuni ce au avut ca beneficiari persoanele sinistrate, copii din centrele de plasament, categorii sociale devaforizate, tinerii superdotați, reprezentanți ai sportului, culturii şi artei, etc.

Clubul Rotary Cetatea Tomis are o echipă de oameni puternici, buni profesionişti, de o înaltă ținută morală, remarcabili colegi şi prieteni, respectaţi şi recunoscuţi în comunitate, ce au dovedit o mare disponibilitate sufletescă şi implicare materială şi umană în rezolvarea problemelor societăţii constănţene şi nu numai.





