Nelipsiți de la mesele de sărbătoare, de la petrecerile în aer liber, picnicuri, târguri și nu numai, micii rumeniți pe grătar sunt unul dintre cele mai populare preparate din bucătăria românească. La români, micii sunt, în general, pregătiți din carne de porc sau vită ori un amestec între acestea, cu mult usturoi, dar și cu bicarbonat de sodiu, care le oferă aspectul pufos.
Mai jos avem o rețetă de mici de casă, precum și câteva sfaturi pentru realizarea reușită a acestor preparate, care se servesc, cel mai adesea, simplu, cu pâine și muștar.
Mici din pulpă de vită
Pentru micii preparați doar din vită, carnea trebuie să fie mai grasă, de exemplu, putem alege pulpa, pentru ca aceștia să nu se usuce în timpul preparării la grătar.
Ingrediente
500 g pulpă de vită
300 g ceafă de porc
150-200 ml apă foarte rece (cu gheață)
1 linguriță sare
½ linguriță piper măcinat proaspăt
2 lingurițe fulgi de chili
1 linguriță cimbru uscat
1 linguriță boia dulce
5 caței de usturoi
½ linguriță bicarbonat de sodiu
Mod de preparare:
Carnea se toacă de două sau chiar de trei ori prin mașina de tocat, împreună cu usturoiul, apoi se adaugă restul ingredientelor, mai puțin apa rece. Se frământă compoziția de mici, timp de cinci minute, adăugând din apa rece constant, puțin câte puțin, astfel încât să se obțină o masă omogenă. Mititeii se modelează cu mâna umedă, iar pe urmă se pot pune pe o tavă, ce a fost lăsată la frigider doua-trei ore. La final, se pun pe grătarul încins, întorcându-i de câteva ori. Rezultatul va fi desăvârșit.