Așa cum ne-am obișnuit, cultura populară a țării noastre este una extrem de bogată, astfel că cele mai multe dintre sărbători au anumite tradiții și obiceiuri specifice, în funcție de regiune și de moștenirea istorică. Acestea fiind spuse, te invităm să descoperim împreună cum se serbează sfânta sărbătoare de Paști, considerată cea mai importantă sărbătoare a creștinătății, respectiv „temelia credinței creștine”:
Potrivit folclor-romanesc.ro, în zona Transilvaniei se regăsește unul dintre cele mai cunoscute obiceiuri de Paști, numit „stropitul”. Băieții din sat merg la orice casă în care se află o fată și o stropesc cu parfum „că să nu se vestejească”. Pe lângă acest obicei, în unele zone se recită o scurtă poezie (o frază) având că subiect acțiunea de a udă.
De asemenea, în zona Ardealului se împodobește de Paști un pom asemănător cu cel de Crăciun. În el se pun ouă vopsite și apoi este așezat într-un vas mare și ținut în casă, simbolizand belșug. Tot în această zona, se păstrează obiceiul mironositelor. În noaptea de Înviere, fetele cu vârstă până în 12 ani interpretează o scenetă care amintește de mironosițele care au plâns la mormântul Mântuitorului, adaugă risco.ro.
În zona Câmpulung Moldovenesc se pune accent pe rugăciune: fiecare gospodar pregătește un coș plin cu bunătăți, alături de care merge duminică în curtea bisericii, așteptând cu o lumânare aprinsă binecuvântarea preotului. Coșul trebuie să fie acoperit cu un ștergar țesut cu motive specifice, sub care se află simboluri ale protecției și ale bunăstării, precun:semințe, ceapă, usturoi, zahăr și făînă. Deasupra lor sunt așezate pască și ouălele, bani, sfeclă, pește afumat. După ce coșul este sfințit, sărbătorirea Paștelui se mută în familie.
În Țara Bârsei, Paștile sunt sărbătorite de întreaga comunitate. Băieții strâng ouă roșii de la fete după care se îndreaptă spre locul de sărbătoare unde au loc diverse întreceri, cum ar fi aruncarea buzduganului.
În Țara Moților găsim un obicei mai ciudat: se ia toacă de la biserică și este dusă în cimitir unde flăcăii satului o păzesc de cei care încearcă să o fure. Dacă reușesc să o păzească, „hoții” sunt cei care plătesc pentru ospățul de a două zi. Dacă nu, chiar ei sunt „pedepsiți” să susțină sărbatoarea întregii comunități.
Maramureșul vine și el cu un obicei minunat. În prima zi de Paști, copilașii cu vârsta de până la nouă ani merg din casă în casă să vestească Învierea Domnului. Gospodarii le dau câte un ou roșu. Astfel, pragul casei trebuie trecut întâi de un băiat că să fie armonie în familie tot anul.
În Bucovina, fetele se duc în noaptea de Înviere în clopotniţă şi spală limba clopotului cu apă neîncepută. Cu această apă se spală pe față în zorii zilei de Paşti, ca să fie frumoase tot anul şi aşa cum aleargă oamenii la Înviere când se trag clopotele la biserică, aşa să alerge şi feciorii la ele. Flăcăii trebuie să se ducă cu flori la casele unde locuiesc fetele care le sunt cele mai dragi, iar ele, pentru a îşi arăta consimţământul la sentimentele lor, trebuie să le oferă un ou roşu.
În Moldova, în dimineaţa următoare după noaptea Învierii, se pune un ou roşu şi unul alb într-un bol cu apă ce trebuie să conţină monezi. Copii trebuie să-şi clătească fața cu apă şi să-şi atingă obrajii cu oualele pentru a avea un an plin de bogăţii și pentru a fi sănătoși. O altă tradiţie de pe malurile Prutului cere ca oul de Paşti să fie mâncat, iar cojile să fie aruncate pe drum.