duminică, iunie 22, 2025

Știrile din lumea ta!

De unde vine Iepurașul de Paște? 

Toți copiii așteaptă nerăbdători sosirea Iepurașului de Paște, însă doar unii se întreabă de unde a apărut urechiatul darnic? Povestea lui nu este la fel de vestită că a lui Moș Crăciun. 

Originea exactă a Iepuraşului de Paşte nu este cunoscută, dar a fost menționat pentru prima oara în cărți în jurul anului 1.500. O teorie plasează originea iepuraşului în religia păgână germanică, în special în festivalul de celebrare a zeiţei Eostre, zeiţa Lunii, al cărei simbol era iepurele. O veche legendă spune că Eostre a găsit într-o iarnă o pasăre rănită pe câmp, în zăpadă, pe care a vrut să o salveze de la moarte, așa că a transformat-o într-o iepuroaică ce și-a păstrat posibilitatea de a depune ouă. În semn de mulțumire, iepuroaica obișnuia să decoreze ouăle făcute și să i le dăruiască zeiței. 

Primii iepurași comestibili și primul ou de ciocolată 

În ceea ce privește iepurașii dulci, se spune că primul urechiat comestibil a fost preparat – din zahar și aluat – în secolul al XIX-lea, în Germania. Cei de ciocolată au apărut câteva zeci de ani mai târziu. 

În prezent, peste 100 de milioane de iepuri de ciocolată sunt făcuți în lume, cu ocazia Paștelui. 

De asemenea, primul ou de ciocolată a fost creat tot în secolul al XIX-lea, iar cel mai mare a fost făcut în Belgia, din peste două tone de ciocolată. 

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal