De mult timp se vehiculează că vitamina D ar putea ajuta la reducerea riscului de a dezvolta o boală autoimună. Acum există și dovezi că este adevărat – cel puțin în cazul persoanelor de peste 50 de ani, transmite Harvard Gazette.
Studiile anterioare privind efectul vitaminei D asupra afecțiunilor autoimune au analizat nivelurile de vitamina D la cei care suferă de o boală autoimună sau la cei care au dezvoltat o astfel de boală. Alte studii au făcut aluzie la efectele benefice ale suplimentului asupra sistemului imunitar.
Potrivit unei noi cercetări a medicilor de la Brigham and Women’s Hospital, din SUA, persoanele care au luat vitamina D sau acizi grași omega-3 si vitamina D, au avut o rată semnificativ mai mică de boli autoimune decât ceilalți participanți care au luat un placebo. Aceste boli includ artrita reumatoidă, bolile tiroidiene autoimune, polimialgia reumatică și psoriazisul.
„Știm că vitamina D face tot felul de lucruri minunate pentru sistemul imunitar în studiile pe animale, dar nu am dovedit niciodată până acum că administrarea de vitamina D poate preveni bolile autoimune”,
a declarat Karen Costenbader de la Brigham and Women’s Hospital din Boston, pentru Harvard Gazette.
Costenbader și colegii ei au împărțit la întâmplare aproape 26.000 de persoane din SUA care aveau 50 de ani sau peste în două grupuri, oferindu-le fie suplimente de vitamina D, fie un placebo.
„Ceea ce este grozav la studiile randomizate este că acestea răspund cu adevărat la întrebarea cauzalității”,
mai spune Costenbader.
Echipa a urmărit participanții timp de aproximativ cinci ani pentru a măsura dezvoltarea afecțiunilor autoimune, inclusiv a artritei reumatoide, a bolii tiroidiene autoimune și a psoriazisului.
Astfel au aflat că o doză de 2000 de unități internaționale (UI) de vitamina D pe zi a redus dezvoltarea bolii autoimune cu 22%, în comparație cu placebo. Aceasta este o doză mai mare decât doza standard de 400 UI recomandată de organizațiile de sănătate, cum ar fi Departamentul de Sănătate și Asistență Socială din Marea Britanie.
Potrivit Harvard Gazette, nu este clar modul în care vitamina D previne bolile autoimune, dar se știe că este procesată în organism pentru a produce o formă activă care poate modifica comportamentul celulelor imunitare.
„Există tone de mecanisme potențiale. S-ar putea ca vitamina D să ajute sistemul imunitar să facă distincția între sine [țesut normal al organismului] și non- sine [cum ar fi microbii care provoacă boli] sau să ajute la diminuarea răspunsurilor inflamatorii la sine”,
a mai declarat Karen Costenbader de la Brigham and Women’s Hospital din Boston, pentru Harvard Gazette.
Costenbader își sfătuiește acum pacienții să ia 2000 UI de vitamina D pe zi, dacă au vârsta potrivită și dacă este sigur pentru ei să facă acest lucru. Cu toate acestea, ea nu recomandă doza de 2000 de unități pentru toată lumea, sau cel puțin, nu înainte de a se consulta cu medicul de familie.
Cercetătorii extind acum studiul pentru a vedea cât timp durează beneficiile și speră să înceapă un nou studiu pentru persoanele mai tinere.
Discussion about this post