Remiză spectaculoasă pentru Farul Constanța

Remiză spectaculoasă pentru Farul Constanța

Duelul de la Ovidiu dintre Farul și Universitatea Craiova s-a terminat la egalitate în urma căruia se mențin speranțele oltenilor la poziția secundă a clasamenului, în timp ce constănțenii au pierdut șansele matematice la locul al treilea.

Formația lui Gheorghe Hagi a deschis scorul în minutul 35 prin Louis Munteanu, care a transformat un penalti acordat la intervenția lui Vlădoiu asupra lui Andronache.

Startul reprizei secunde a adus două goluri în doar trei minute pentru Farul.

Louis Munteanu a reușit dubla în minutul 52, cu o reluare din apropiere, iar în minutul 55, Queiros l-a învins și el pe Popescu, în urma unui corner.

Revenirea Craiovei a început în minutul 77, când Alexandru Mitriță a marcat de la punctul cu var, după un penalti acordat cu ajutorul arbitrajului video.

Cu un minut înainte de expirarea timpului regulamentar, Mitriță a punctat din nou cu un voleu din interiorul careului. Inevitabilul s-a produs în al cincilea minut al prelungirilor, când tot în urma unei lovituri de la 11 metri, Alexandru Mitriță a reușit hat-trick-ul.

Farul – Univ. Craiova 3-3 (1-0)

Au marcat: L. Munteanu (min.35 – penalty, min. 52), Queiros (min.55) / Mitriță (min. 77 – pen, min.89 și min.90+5)

Cartonașe galbene: Sîrbu (min.33), Rivaldinho (min.86) / Houri (min.9), Markovic (min.83)

Au evoluat – Farul (manager tehnic Gheorghe Hagi): Buzbuchi – Sîrbu (min.59 Dănuleasă), M.Popescu, Gustavo, Ganea (min.76 Nedelcu), Vînă, Queiros, Grameni – Grigoryan (min.76 Dussaut), L.Munteanu (min.76 Rivaldinho), Andronache (min.83 N.Popescu). Rezerve: Mușat – Grosu, Boli, Casap, Deaconu, Stoian, Doicaru.

Universitatea Craiova (antrenor Costel Gâlcă): L.Popescu – Vlădoiu (min.84 Soiri), Zajkov, Da Silva, Bancu – A.Crețu, Mekvabishvili – Danciu (min.62 Bana), Mitriță, Houri (min.62;Markovic) – Ivan. Rezerve: Lazar – Căpățână, Badelj, Ndong, Mateiu, Cîmpanu, Barbu, Blesa, Koljic.

Arbitri: Andrei Chivulete (București) – Sebastian Gheorghe (Suceava) și Andrei Constantinescu (București). Arbitru rezervă: Iulian Dima (București)

Arbitru VAR: Ovidiu Hațegan (Arad)

Arbitru AVAR: Cristina Trandafir (București)

Observator arbitri: Alexandru Deaconu (București)

Observator joc: Ioan Mironaș (Piatra Neamț)

SuperLiga, etapa cu numărul 9 din play-off

Sepsi Sfântu Gheorghe – Rapid București 3-2

FCSB – CFR Cluj 0-1

Farul Constanța – Universitatea Craiova 3-3

Clasament play-off SuperLiga

1. FCSB – 49 puncte

2. CFR Cluj – 43 p

3. Universitatea Craiova – 41 p

4. Farul Constanța – 36 p

5. Sepsi Sfântu Gheorghe – 34 p

6. Rapid București 29 p.

SupeLiga, ultima etapă din play-off

CFR Cluj – Farul Constanța / sâmbătă 18:00

Universitatea Craiova – Sepsi / sâmbătă 18:00

Rapid – FCSB / duminică 21:00

Santierul Naval Midia
Gemarco Construct
Distribuie: