Au început lucrările de amenajare a parcului de pe Ștefăniță Vodă! Spațiul în care au funcționat până de curând Galeriile Soveja se va transforma în curând în parc. După semnarea contractului pentru execuția lucrărilor și după ce a fost predat amplasamentul constructorului, a început transformarea zonei, informează Primăria Constanța.
Potrivit sursei citate, parcul va avea mai multe zone, cum ar fi: spații de petrecut timp în aer liber, loc de joacă și zone pentru activități sportive.
Spațiile verzi vor fi amenajate pe o suprafață 3.375 mp, pe care se vor planta 253 arbori, 272 arbuști, 2.394 plante perene și 68 plante cățărătoare. Acestea vor fi dotate cu sisteme de irigații prin aspersie și picurare pentru o întreținere cât mai facilă.
De asemenea, parcul va avea o cișmea cu apă potabilă, iar zona va fi echipată cu toate dotările necesare: bănci, pavilioane, coșuri de gunoi, scrumiere și stâlpi de iluminat. Foarte important este că amenajările vor fi adaptate nevoilor persoanelor cu dizabilități. Și pentru că siguranța constănțenilor este foarte importantă, parcul va fi împrejmuit iar în interior va fi instalat un sistem de monitorizare video.
Odată cu amenajarea parcului, circulația rutieră și pietonală va fi reconfigurată în scopul sporirii siguranței traficului și nivelului de confort al cetățenilor. În acest sens, se vor lua măsuri de fluidizare a circulației autovehiculelor spre strada Soveja din strada Ștefăniță Vodă prin lărgirea tramei stradale cu încă o bandă.
Proiectul are o valoare de 14.106.369 lei fără TVA, iar constănțenii se vor putea bucura de zona de spații verzi în această vară, au mai transmis reprezentanții primăriei.
Discussion about this post