Parteneriat româno-chinez în domeniul cercetării, la Tulcea

 Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Delta Dunării (INCDDD) din Tulcea a încheiat, marţi, în deschiderea simpozionului ‘Delte şi zone umede’, un memorandum de colaborare cu Institutul Nord-est de Geografie şi Agroecologie din subordinea Academiei Chineze de Ştiinţe.

De asemenea, în deschiderea evenimentului care marchează şi împlinirea a 25 de ani de la înfiinţarea institutului, prin reorganizarea Institutului de cercetări şi proiectări Delta Dunării, academicienii Nicolae Panin şi Dan Bălteanu au primit distincţii de ‘Cercetători emeriţi’.

Suntem la al doilea memorandum semnat cu institutul chinez. Este o aşezare pe noi baze, pentru că şi China s-a schimbat foarte mult în cei 12 ani care aui trecut de la precedentul memorandum. Sperăm că vom obţine finanţare cât de curând prin scrierea de proiecte comune”, a declarat pentru AGERPRES directorul INCDDD, Marian Tudor.

La rândul lor, în timpul deschiderii celei de-a 31-a ediţii a simpozionului internaţional ‘Delte şi zone umede’, academicienii Nicolae Panin şi Dan Bălteanu au mulţumit pentru distincţiile primite.

 ,,Programul BlackSea urmăreşte aceste interdependenţe între fluviu şi Marea Neagră şi este foarte important. Se ştie că nivelul mării creşte, iar din nişte calcule a reieşti că o creştere de 20 de centimetri a nivelului mării schimbă enorm, cu până la 40%, din puterea de transport de sedimente a Dunării. Deci, trebuie multă atenţie spre viitor”, a atras atenţia academicianul Nicolae Panin.

Ceremonia de acordare a plachetelor cu titlul de ‘Cercetători emeriţi‘ a fost urmată de anunţul lansării cărţii bilingve ‘The eight layers of our planet’, de profesorul doctor emerit Stoica Preda Godeanu şi Laura Mariana Popa.               

La simpozionul internaţional ‘Delte şi zone umede’, desfăşurat în perioada 13-17 mai, participă aproape 200 de cercetători din 20 de state, evenimentul organizat de INCDDD derulându-se sub patronajul Asociaţiei Internaţionale pentru Cercetarea Dunării, al Asociaţiei Balcanice pentru Mediu, cu sprijinul Consiliului Judeţean Tulcea şi al Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării.

Sursa Agerpres

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal