Poliștii constănțeni încearcă să dea de urma a trei tineri care noaptea trecută au furat o motocicletă parcată chiar în fața unei locuințe din Constanța.
Incidentul a avut loc în jurul orei 22 și a fost suprins de camerele de supraveghere montate în zonă. Cei trei se apropie de motor, ridică prelata cu care era acoperit, apoi o pun la loc. Studiază zona și se asigură că nimeni nu îi vede, apoi descoperă motocicletă din nou. Abandonează prelata jos, însă par să renunțe totuși la ideea de a o fura. Peste câteva secunde, unul dintre ei se întoarce, însă se urcă pe motor și dispare în noapte.
Proprietarul a observat dispariția abia dimineață, când, de altfel, a anunțat poliția și a cerut și ajutor pe rețelele de socializare.
Acum oamenii legii încearcă să îi identifice pe cei trei și să îi tragă la răspundere. În acest caz, a fost deschis și un dosar penal pentru furt.





