Fenomen îngrijorator la malul mării. Trei delfini morți au fost aduși de valuri la mal, în Mamaia Nord și la Constanța, în ultimele 24 de ore. Fără semne pe ei de la plase sau elici navale, biologii presupun că au sfârșit răpuși de boală sau din cauza poluării, undeva în larg. Au prelevat probe pentru laborator ca să afle cu exactitate cauza decesului.
Un delfin mort a fost decsoperit în această dimineață în zona Cazinoului din Constanța. Mamiferul fară viață a fost văzut de localnicii care se plimbau pe faleza și care au sunat la 112.
“Dimineața, când obișnuiesc să fac filmarea de un minut cu Marea Neagră, am găsit acest pui de delfin. L-am luat de lângă valuri, l-am urcat doi metri mai sus. Este în stare de putrefacție”, spune un localnic
Specialiștii spun că ar fi vorba de un marsuin, o specie care se regăsește mai tot timpul anului în zonele portuare. În Mamaia, valurile au adus la mal un afalin adult, mort cel mai probabil cu câteva zile în urma. Delfinii vin aproape de mal în căutare de hrană, iar de cele mai multe ori rămân blocați în plasele ilegale de pescuit montate în largul mării. De altfel, acțiunile umane sunt de cele mai multe ori cauza morții delfinilor.
În cele din urmă, un al treilea delfin fără viață a fost descoperit astăzi pe o plajă din stațiunea Mamaia.
„Atunci când vine o hulă, vine un val, vine o furtună, multe dintre gunoaiele din apă sunt aruncate pe țărm, în văzul nostru. Sunt și plastice aruncate de noi, sunt probleme pe care trebuie să le vedem și de la care avem de învățat cum să ne comportăm”, declară Adrian Bîlbă, biolog
Biologii au prelevat probe și vor încerca să afle acum cu exactitate de ce a murit exemplarul eșuat pe plaja din Constanța. În 2022, peste 200 de delfini au eșuat pe plajele din România, adică de trei ori mai mulți decât în 2021. În 2023, peste 70 de exemplare de delfini au eșuat pe litoralul românesc. Populația de delfini din Marea Neagră a scăzut dramatic în ultimii ani.
În urmă cu 70 de ani, în toată Marea Neagră, erau în jur de două milioane de exemplare, iar în prezent mai sunt doar 500.000. Ultimul recensământ a arătat că în apele litoralului românesc trăiesc în jur de 21.000 de delfini.





