Bântuite de oameni fără nume și prenume (pentru că nu ne oprim să-i întrebăm), așa sunt străzile Constanței și ale altor orașe mari ca întindere și mici în combaterea sărăciei. Îi vezi aici, la fel ca-n București, cu privirile pierdute, câutând sens în ce e acum viața lor, căutând ceva ce nici măcar ei nu știu ce este. Sunt românii care nu știu de unde să-și ia pâine și pentru mâine, ori o haină bună care să le servească drept pătură pentru noapte și țoală în zi.
Am surprins aceste imagini în Constanța, la ceas de seară.
Hainele sunt așternute pe gura pubelei, ca pe un umeraș uriaș, din tablă. Nu sunt nici aruncate înăuntru, deci nu le putem socoti gunoaie și nici pe stradă. Sunt undeva între, pe un teren de mijloc. Cel care le-a pus acolo era nehotărât, dacă cineva le va lua sau ba. Însă, sigur cineva le-a și îmbrăcat deja.
Chiar dacă mulți oameni lasă lângă blocuri, pe trepte, lângă rampele de gunoi sau oricum, în preajma clădirii, haine, sunt idei și mai bune. Există biserici care primesc tot felul de ajutoare, lucruri la mâna a doua, haine vechi ce pot oferi zâmbete noi celor necăjiți.
Avem și ONG-uri și alte organizații care strâng haine, însă, ce-i drept, de când cu pandemia, unele parohii, spre exemplu, sau alte instituții, nu mai primesc. Dar, ca notă generală, avem unde să le ducem.
Un anunț pe Facebook, pe grupurile cele mai frecventate din Constanța, în care vă manifestați dorința de a dona haine, vă poate ajuta.
De haine și alimente mereu va fi nevoie, iar risipa în ambele categorii e păcat. De ce să arunci, când poți dărui?
În plus, o haină devine ca o persoană pentru mulți. Are o poveste, chiar mai multe, mai exact toate poveștie trăite de cel care a cumpărat-o și purtat-o. Ce frumos ar fi să deschidă un nou volum de povestiri, pe umerii altui om ca mine și ca dumneavoastră. Dacă am putea (vrea), minunat ar fi să-i aflăm numele și să-i oferim ce avem de dat, în dar, personal.
