Forumul Smart Village debutează pe 19 iunie, în staţiunea Jupiter

Ediţia a IV-a a Forumului Smart Village va avea loc în perioada 19 – 23 iunie şi va aduce noutăţi şi soluţii practice pentru dezvoltarea zonei rurale, informează organizatorii.

Potrivit unui comunicat, evenimentul se va axa pe viziune, misiune şi proiecte care pot fi implementate, respectiv: dezvoltarea socio-economică a comunităţii, creşterea gradului de civilizaţie, atragerea de investiţii şi proiecte cu fonduri nerambursabile, apropierea de nivelul de trai european, cu păstrarea specificului local şi naţional, cursuri de calificare, case noi sau refăcute, obiective de interes public (medical, învăţământ, cultură etc.), facilităţi edilitare (apă, canalizare, gaze, internet etc.), turism şi activităţi recreative prin punerea în valoare a potenţialului uman local, precum şi cel natural şi cultural, digitalizare, eficienţă energetică, soluţii economice de căldură, educaţie şi aplicabilitate, rebranduirea localităţii şi avantajele acestora, consolidarea campusului rural de educaţie financiară şi afaceri şi transport.

„Pentru cei care au proiecte realizate sau în curs de realizare ca model de bune practici în dezvoltarea localităţilor, oferim posibilitatea de a le prezenta succint (..) Prezentarea localităţii va fi publicată pe canalul youtube Smart Village TV, dar şi pe site-ul evenimentului în română şi engleză. Ne bucurăm să vă putem susţine în procesul de dezvoltare al satului românesc!”, se arată în comunicatul Smart Village Events.

Evenimentul este programat în perioada 19 – 23 iunie, în staţiunea Jupiter, la Hotel Poseidon.

Sursă: Agerpres

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal