Forțele de poliție europene au arestat în jur de 40 de persoane în cadrul unei operațiuni de ani de zile pentru destructurarea unei importante rețele de contrabandă cu droguri, care a dus la confiscarea a opt tone de cocaină, a anunțat Europol, relatează AFP.
Cartelul, ai cărui lideri erau stabiliți în Turcia și Dubai, a primit o lovitură majoră după un ultim set de arestări miercuri, a declarat agenția de coordonare a poliției cu sediul la Haga.
Rețeaua avea „capacitatea de a transporta tone și tone de cocaină în întreaga lume”, a declarat Oscar Esteban Remacha, șeful unității de combatere a traficului de droguri din cadrul Guardia Civil din Spania, în cadrul unei conferințe de presă la Madrid.
Potrivit Europol, faza finală a operațiunii a început odată cu descoperirea, în august 2023, de către Guardia Civil, a 700 de kilograme de cocaină într-o ambarcațiune în largul Insulelor Canare, al cărei echipaj era format din cetățeni croați și italieni.
Spania este unul dintre principalele puncte de intrare a drogurilor în Europa, având în vedere legăturile sale cu America Latină și apropierea de Maroc.
După ce au făcut schimb de informații cu alte forțe de poliție, anchetatorii au descoperit legături cu capturi anterioare, ceea ce a dus la identificarea liderilor rețelei.
Mulți membri ai rețelei proveneau din țări din Balcani, a precizat Europol.
În total, aproximativ 40 de persoane au fost arestate în șase țări, inclusiv doi membri croați de top ai rețelei, care au fost arestați la Istanbul la sfârșitul anului trecut.
Ultimele patru arestări au fost efectuate miercuri în Spania, a precizat Europol.
Ofițeri ai Guardia Civil puternic înarmați l-au arestat pe unul dintre suspecți, în vârstă de 40 de ani, în timpul unui raid efectuat miercuri în zori la domiciliul său din Marbella, stațiune balneară mediteraneană, potrivit unui jurnalist AFP care a asistat la operațiune.
„Aceasta este una dintre cele mai mari operațiuni împotriva cartelurilor din Balcani de până acum”, a declarat un ofițer de poliție croat, Tomislav Stambuk, în cadrul conferinței de presă.
O mare parte din bunurile rețelei, cu o valoare totală de câteva zeci de milioane de euro, au fost confiscate sau înghețate, a adăugat Europol.
Acesta a precizat că traficanții transportau cocaina din America de Sud către centrele logistice din Africa de Vest și Insulele Canare. Aceasta era apoi trimisă în centre din Belgia, Croația, Germania, Italia și Spania pentru a fi distribuită în întreaga Europă.





