Aproape 250 de tineri judoka cu vârste cuprinse între 13 și 15 ani, reprezentând cluburi din Constanța și din țară atât la masculin cât și la feminin, își vor măsura forțele la finalul acestei săptămâni la Constanța.
Aceștia, împreună cu antrenorii lor, sportivii dispută Cupa Pantheon la judo de la Constanța, care va avea loc în incinta Sălii de Sport a Liceului cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru“.
Confruntările se vor desfășura după regulile Federației Române de Judo, sportivii fiind împărțiți în funcție de sex și categoria de greutate.
Acțiunea face parte din proiectul „Judo – Sport și Educație ediția a II-a“, desfășurat de Asociația Club Sportiv Pantheon Constanța cu sprijinul financiar din partea Consiliului Județean Constanța.
,,Întrecerea de sâmbătă deschide practic proiectul „Judo – Sport și Educație ediția a II-a“, care se va derula până la mijlocul lunii noiembrie a acestui an. El mai include, printre altele, organizarea altor două întreceri, Black Sea Judo Cup și Cupa Centura Albă, dar și organizarea unui stagiu de pregătire dedicat practicanților de judo din județul Constanța”, notează Clubul Sportiv Pantheon Constanța.