29 iunie, data la care se sărbătorește an de an în calendarul creștin ortodox ziua Sfinților Petru şi Pavel, este cunoscută în popor ca Sânpetru de Vară și consemnează în calendarul popular miezul verii agrare. Deși în această zi sunt sărbătoriți ambii sfinți, în tradiția populară românească numai Sfântul Petru joacă un rol central, ca patron al agricultorilor. Tradițiile și obiceiurile asociate sărbătorii Sânpetrului de Vară cuprind o suită de ritualuri urmărind protecția recoltelor și animalelor dar și pomenirea morților prin ofrande, în special alimentare (Moșii de Sf. Petru).
Cinstirea care i se acordă lui Sânpetru este cu atât mai mare cu cât el este patronul agricultorilor și al recoltelor, pe care le protejează de căldura excesivă. Dacă nu este respectat așa cum se cuvine, sfântul poate să-i pedepsească pe cei necredincioși prin furtuni și prin grindină. Se crede că grindina este piatra pe care Sânpetru o macină și o fierbe în cer, pentru a o mărunți.
Pentru ca sfântul să nu abată ploaia cu „piatră” asupra recoltelor, în satul tradițional românesc, sărbătoarea lui Sânpetru se cinstea prin nelucrare nu doar o zi, ci trei, începând cu data de 29 iunie.
De Sfântul Petru, femeile dădeau de pomană mere, însă fără a gusta din aceste fructe mai înainte. Femeile tinere aveau apoi voie să mănânce mere, însă cele bătrâne trebuiau să aștepte până la Sfântul Ilie pentru a gusta din fructele dulci-acrișoare.
În iconografia creștină, Sfântul Petru este înfățișat alături de Sfântul Pavel, ținând într-o mână cheile Raiului și în cealaltă un potir, în timp ce Apostolul Pavel poartă asupra sa, pe lângă potir, o sabie.
Potrivit credințelor populare, la marile sărbători (Crăciun, Anul Nou, Boboteaza, Mucenici, Sângeorz, Sânziene), Sânpetru poate fi văzut de pământeni la miezul nopții, când se deschide pentru o singură clipă cerul, stând la masa împărătească în dreapta lui Dumnezeu. Astfel, Sânpetru este cel mai cunoscut „sfânt” al calendarului popular.
Sânpetru era o sărbătoare de mare însemnătate pentru calendarul agricol și ținea trei zile nelucrătoare, până la sfârșitul lunii iulie. Sătenii nu lucrau în aceste zile în gospodărie sau pe câmp, respectând în felul acesta și sărbătoarea din calendarul creștin a Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Gospodinele coceau „colacii de Sânpetru” care se dădeau de pomană la cimitir, împreună cu lumânări, colivă, căpețele sau mere văratice. Conform credințelor populare, de Sânpetru sufletele morților revin în vatra satului și se împletesc cu prezența unor spirite care bântuie văzduhul. În unele sate aceste persoane fantastice sunt numite „Alea Frumoase” și, în ajunul lui Sânpetru, se întâlnesc noaptea la fântâni, la răspântiile drumurilor, pe dealuri și maluri de ape.
