marți, mai 20, 2025

Știrile din lumea ta!

Tragere la sorți, faza regional în Cupa României

Casa Fotbalului a găzduit miercuri, 3 iulie, tragerea la sorți a fazei regionale a Cupei României Betano, ediția 2024-2025.

Cupa României Betano a ajuns la al treilea sezon în noul format şi va debuta pe 10 iulie cu meciurile din faza regională, etapă care se va termina pe 20 iulie cu şapte finale regionale.

Formatul competiției prevede ca învingătoarele din fiecare județ să lupte pentru 7 locuri care le vor duce în turul următor. Pentru asta, reprezentantele din fiecare județ au fost împărțite în grupe de câte 3, câte 2 în fiecare din cele 7 regiuni. Câștigătoarele grupelor vor juca finala regiunii, iar echipa învingătoare va primi trofeul Cupei României pentru regiunea respectivă și se va califica în următoarea fază.

Dar iată componenţa celor 14 grupe, în ordinea tragerii la sorţi:

Regiunea 1 (finala găzduită de câștigătoarea Grupei 1)

Grupa 1: Vaslui, Suceava, Iaşi

Grupa 2: Neamţ, Botoşani, Bacău

Regiunea 2 (finala găzduită de câștigătoarea Grupei 2)

Grupa 1: Bihor, Cluj, Maramureş

Grupa 2: Satu Mare, Bistriţa-Năsăud, Sălaj

Regiunea 3 (finala găzduită de câștigătoarea Grupei 1)

Grupa 1: Mureş, Covasna, Harghita

Grupa 2: Braşov, Alba, Sibiu

Regiunea 4 (finala găzduită de câștigătoarea Grupei 2)

Grupa 1: Caraş-Severin, Arad, Timiş

Grupa 2: Mehedinţi, Hunedoara, Gorj

Regiunea 5 (finala găzduită de câștigătoarea Grupei 1)

Grupa 1: Teleorman, Olt, Dâmboviţa

Grupa 2: Argeş, Vâlcea, Dolj

Regiunea 6 (finala găzduită de câștigătoarea Grupei 1)

Grupa 1: Călăraşi, Ialomiţa, Ilfov

Grupa 2: Prahova, Giurgiu, Bucureşti

Regiunea 7 (finala găzduită de câștigătoarea Grupei 1)

Grupa 1: Brăila, Constanţa, Buzău

Grupa 2: Vrancea, Galaţi, Tulcea

Calendarul Cupei României Betano în sezonul 2024-2025 este următorul (programul meciurilor urmând a fi publicat pe siteul frfotbal.ro):

FAZA REGIONALĂ

Grupe: 10 / 13 / 17 iulie 2024 – partidele se vor disputa de la ora 18:00

Finale: 20 iulie 2024 – partidele se vor disputa de la ora 17:30

FAZA NAŢIONALĂ

Turul 1: 31 iulie 2024

Turul 2: 7 august 2024

Turul 3: 14 august 2024

Play-off: 28 august 2024

Faza grupelor, etapa 1: 30 octombrie 2024

Faza grupelor, etapa 2: 4 decembrie 2024

Faza grupelor, etapa 3: 18 decembrie 2024

Sferturi de finală: 2 aprilie 2025

Semifinale: 23 aprilie 2025

Finala: 14 mai 2025

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal