duminică, iunie 22, 2025

Știrile din lumea ta!

Un bărbat din Niculițel și-a dat foc la casă (FOTO/VIDEO)

În această noapte, Detașamentul de Pompieri Tulcea a fost solicitat să intervină, prin apel la numărul unic de urgență 112, în localitatea Niculițel, din județul Tulcea, unde un bărbat a dat foc locuinței în care își avea reședința, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) „Delta” Tulcea.

Potrivit sursei citate, la scurt timp de la primirea apelului și în timp operativ, două autospeciale de stingere cu 10 subofițeri și o ambulanță SMURD au ajuns la locul evenimentului, unde au constatat că incendiul se manifesta cu flacără deschisă și generalizat la interiorul locuinței, dar și la acoperiș.

Sursa video: ISU „Delta” Tulcea

Forțele de intervenție au reușit să localizeze incendiul, au îndepărtat din interiorul casei două butelii și, cel mai important, au împiedicat propagarea flăcărilor la gospodăriile învecinate.

Paramedicii echipajului SMURD au acordat asistență medicală unei femei de 68 de ani, proprietara locuinței, cu atac de panică dar și unui bărbat de aproximativ 45 de ani, rănit la brațe, fiind și cel care a incendiat locuința.

Cauza probabilă de producere a incendiului este acțiune intenționată.

Sursa foto: ISU „Delta” Tulcea
Sursa foto: ISU „Delta” Tulcea

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal