Fosta campioană Farul Constanța a debutat în noua stagiune internă a fotbalului autohton cu un eșec la capătul unei evoluții nu prea convingătoare. E drept, din formula de start a Farului au lipsit ceva jucători de bază, iar pe de altă parte noi-veniți încă nu sunt la parametrii maximi.
Farul a cedat la jocul de acasă în disputa cu o nou-promovată Unirea Slobozia care a jucat exact ce trebuie și a obținut la rândul ei o nesperată victorie.
La finalul acestui meci, managerului Farul Gheorghe Hagi a declarat:
,,E clar că, atunci când nu marchezi, faci egal sau poți și pierde meciul. În a doua repriză, am mai produs ceva. Am adus mingea până acolo, dar n-am creat ocazii de gol și nu ne-am depășit adversarul. E doar începutul și mai avem de lucru. Suntem supărați, am pierdut acasă. La o înfrângere, întotdeauna trebuie să vorbești mai puțin. Să vedem ce putem remedia de acum încolo. Trebuie să trecem peste acest moment, să luăm și lucrurile bune care au fost. Trebuie să ne revenim cât mai repede și să mergem înainte”, a spus tehnicianul Farului.
În etapa viitoare, pe 22 iulie, de la ora 21,30, Farul Constanța va evolua în deplasare contra echipei Oțelul Galați.





