marți, aprilie 22, 2025

Știrile din lumea ta!

Cluburile sportive private, finanțare de la stat pentru activităţile sportive pentru copii şi juniori 

Cluburile sportive de drept privat vor putea beneficia de alocaţii de la bugetul de stat exclusiv pentru activităţile sportive pentru copii şi juniori, a anunţat joi purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin. 

Guvernul a adoptat o ordonanţă care completează în acest sens Legea 69/2000 a educaţiei fizice şi sportului. 

Vă reamintesc că această viziune guvernamentală a fost adoptată printr-un memorandum în data de 4 iulie anul acesta, iar concret ordonanţa adoptată astăzi (n.r. joi) completează Legea 69/2000 a educaţiei fizice şi sportului prin care şi cluburile sportive de drept privat au posibilitatea de a beneficia de alocaţii de la bugetul de stat acordate de instituţiile administraţiei publice centrale exclusiv pentru sprijinirea şi dezvoltarea activităţii sportive a copiilor şi juniorilor„, a afirmat Constantin, după şedinţa Executivului.

El a precizat că urmează să mai fie adoptată o hotărâre care va reglementa mecanismul de stabilire a alocaţiilor prin raportare la normele şi criteriile de selecţie specifice fiecărei ramuri de sport.

Această hotărâre trebuie adoptată în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanţei„, a indicat Constantin. 

Sursa: Agerpres  

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal