Atunci când vin în vacanță pe litoral, turiștii par să își uite bunele maniere acasă. O demonstrează din plin imaginile surprinse de administratorii de hoteluri după ce aceștia părăsesc camerele. Scaune distruse, toalete murdare, resturi de mâncare, sticle de băutură, munți de gunoaie.. toate sunt strânse zilnic din camere spre disperarea angajaților care sunt nevoiți să piardă ore întregi cu igienizarea spațiilor. Și din păcate pagubele care uneori, sunt substanțiale, le suportă hotelierii, procedura de imputare către turiști fiind mult prea complicată și de durată.
Iar acesta este doar unul dintre multele exemple de camere de hotel în care turiștii au lăsat la plecare munți de gunoaie, mobilier rupt, televizoare sparte. În imaginile surprinse chiar de către angajații unităților hoteliere se pot observa de asemenea ambalaje aruncate la întâmplare, coji de semințe aflate pe covor. Și, din păcate, de la un an la altul astfel de situații sunt din ce în ce mai dese.





„Unii turiști confundă cearceafurile cu planșele de desen. Copiii sunt încurajați să facă activități acrobatice, paturile au de suferit de pe urma acestor acțiuni. Mai există derapaje șila serviciile de masă. Sunt consumuri mari și risipă. Din păcate unii turiști se comportă așa pentru că nu au respect pentru locație și lasă camerele într-o situație dezolantă. Lipsește lenjeria, prosoapele sunt confundate cu suveniruri. Becurile de la veioze sunt o atracție”, a declarat Iulian Tenie, manager hotel Mamaia.

De-a lungul timpului, mai mulți patroni de hoteluri s-au plâns de mizeria care rămâne după plecarea turiștilor. De la veselă murdară, chiștoace de țigări aruncate și până la piese de mobilier stricate, toate rămân în urma celor care părăsesc litoralul românesc. Din păcate cei care suportă aceste distrugeri sunt tot hotelierii. Curățenia în cameră se face după plecarea turiștilor, astfel că eventualele probleme ar putea fi anunțate ulterior la poliție. Procedura este greoaie iar patronii nu își permit să piardă atâta timp.
„Găsim camerele că după război, murdare, gunoi, se șterg pe pantofi cu prosoapele, se vopsesc la mare și totul e plin de vopsea, geluri, creme de corp, se ceartă, sparg uși. Rămâne noi să plătim stricăciunile, deoarece turiștii nu acceptă să facă asta și devin recalcitranți”, a precizat Oana Olteanu, manager hotel mamaia.
„Din păcate nu putem constitui o garanție și apar discuții la ieșire când sunt constatate că lipsesc obiecte sau sunt distrugeri și turiștii spun că era spart televizorul când au preluat camera”, a mai spus Iulian Tenie.
O soluție ar fi ca hotelierii să solicite o garanție în momentul în care ajung turștii, iar în cazul în care camera este predată în bună stare, această garanție se returnează. Numai că această garanție ar trebui introdusă oficial și în mod obligatoriu în toate unitățile de cazare certificate de ministerul turismului. Altfel, cei care o fac din proprie inițiativă riscă să își piardă clienții.





