Pe data de 9 august, în intervalul 17:00 – 19:00, pe Faleza Cazino din Constanța a avut loc evenimentul Ziua Delfinului realizat de Organizația Neguvernamentală Mare Nostrum, la care peste 500 de persoane s-au alăturat pentru a celebra delfinii din Marea Neagră.
Pe durata evenimentului cetățenii și turiștii aflați pe faleză au fost informați, de echipa și voluntarii Mare Nostrum, despre activitățile organizației cu privire la aceste mamifere din Marea Neagră. De asemenea, persoanele doritoare au avut posibilitatea de a afla care sunt pașii pentru monitorizarea delfinilor. Pe tot parcursul evenimentului a fost amplasat un punct de observare a cetaceelor și un stand informativ pentru campania “Adoptă un delfin”.
Participanții la eveniment au avut ocazia de a admira și o expoziție vie, realizată de tineri implicați și pasionați din Corbu și Vadu. Pentru realizarea expoziției fiecare grup a avut o tematică diferită, iar tinerii au reprezentat cu mândrie exponatele realizate.
De asemenea, pe toată perioada evenimentului a fost expusă și o galerie foto, cu poze din Școala de Vară, organizată în cadrul proiectului Generația Delta. Tinerii prezenți și participanți în cadrul școlii, au oferit mai multe informații cu privire la activitățile realizate pe toată perioada acesteia.
Ziua Delfinului este un eveniment de mediu care se adresează tuturor persoanelor dornice să producă o schimbare, fără limită de vârstă. Obiectivul principal al evenimentului este de a crește gradul de conștientizare cu privire la importanța protejării și conservării cetaceelor, dar și a mediului marin.
Discussion about this post