Atleții constănțeni au câștigat 13 medalii la Cupa României!

Stadionul „Iolanda Balaș Soter” din capitală a fost gazda perfectă pentru întrecerile Cupei României de Atletism pentru seniori și U23.

La competiția din București, CSM Constanța a participat cu un lot valoros de 11 sportivi, care au câștigat 13 medalii, dintre care 3 de aur, 5 de argint și 5 de bronz.

Iată rezultatele obținute de către atleții constănțeni pregătiți de antrenorii Alin Larion, Elena Colibășanu și Carmen Botea:

Locul 1 – Ioana Colibășanu la triplusalt, cu o săritură de 12.85 metri, Matei Ionescu la greutate, cu o aruncare de 14.72 metri și ⁠ștafeta de 4×100 metri, formată din: David Ciolpan, Petre Marian, Dragoș Silvestru, Marian Andrei și cronometrată în 41.51 secunde.

Medalii de argint și-au adjudecat Alexia Dospin la lungime (5.62 metri) și triplusalt (12.62 metri), ⁠Marian Andrei la 100 de metri (10.60 secunde) și 200 de metri (21.83 secunde) și Cristian Valentin Radu la triplusalt, cu o săritură de 15.20 metri.

Cu medalii de bronz au fost recompensați Dragoș Silvestru la 110 metri garduri (14.58 secunde), Matei ⁠Ionescu la disc (46.20 metri), Ioana ⁠Colibășanu la lungime (5.62 metri), David ⁠Ciolpan la lungime (7.11 metri), ⁠Petre Marian la triplusalt (14.69 metri).

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal