Bărbat din Valu lui Traian, arestat după ce și-ar fi agresat nepotul

Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța efectuează cercetări într-o cauză penală, aflată în urmărire penală proprie, cu privire la săvârșirea infracțiunii de tentativă la infracțiunea de omor. De asemenea, în prezenta cauză, acte de urmărire penală au fost efectuate, prin delegare, și de polițiști ai Serviciului de Investigații Criminale Constanța.

Din cercetări a reieșit faptul că, săptămâna trecută, un bărbat de 68 de ani l-ar fi agresat fizic pe nepotul său, de 42 de ani, cu un obiect tăietor-înțepător.

Fapta ar fi avut loc în locuința persoanei vătămate, din comuna Valu lui Traian.

„La data de 9 august a.c., procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța a dispus reținerea, pentru 24 de ore, a bărbatului bănuit de săvârșirea faptei, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la infracțiunea de omor.

Bărbatul a fost condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța”, transmit reprezentanții IPJ Constanța

La data 10 august, acesta a fost prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă, pentru 30 de zile, propunere ce a fost admisă.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal